Heparină

Cum acționează heparina?

Heparina este o moleculă naturală care constă într-un lanț de zaharuri. Aceasta se leagă de un factor din sânge numit antitrombină III. Acest factor inhibă în mod normal activitatea diverșilor factori de coagulare implicați în formarea fibrinei. Fibrina este o proteină care stă la baza formării cheagurilor de sânge. Legarea heparinei de antitrombina III îi mărește efectul și astfel inhibă într-o măsură mai mare factorii de coagulare. Rezultatul este o formare redusă de fibrină și o tendință redusă a sângelui de a se coagula.

Când se utilizează heparina?

Heparina poate fi utilizată pentru diverse boli sau situații care duc la o tendință crescută a sângelui de a se coagula. Printre acestea se numără

• CID (coagulare intravasculară diseminată): Aceasta este o afecțiune care pune în pericol viața, în care există o activare necontrolată a coagulării în tot corpul. Acest lucru duce la coagulopatie de consum, în care factorii de coagulare și trombocitele sunt epuizați, ceea ce duce la hemoragii severe. Cauzele CID pot fi variate, cum ar fi infecțiile, cancerul, otrăvirea sau șocul.
• Tromboza: Aceasta este formarea unui cheag de sânge într-un vas de sânge care obstrucționează sau blochează circulația sângelui. Acest lucru poate duce la deteriorarea țesuturilor sau la insuficiența unui organ. Cele mai frecvente locuri pentru tromboză sunt venele picioarelor sau plămânii (embolie pulmonară).
• Bolicu potențial de hipercoagulabilitate : Acestea sunt boli care pot crește riscul de tromboză, cum ar fi sindromul Cushing, sindromul nefrotic sau cardiomiopatia.
• Intervenții chirurgicale: Acestea pot duce la deteriorarea vaselor de sânge, ceea ce poate declanșa o reacție de coagulare. De asemenea, poate duce la reducerea mobilității animalului, ceea ce încetinește fluxul sanguin și, prin urmare, crește riscul de tromboză.
• Arsuri: Acest lucru poate provoca leziuni ale pielii și ale vaselor de sânge, ceea ce poate declanșa o reacție de coagulare. De asemenea, poate apărea o reacție inflamatorie, care crește tendința de coagulare.

Cum se utilizează heparina?

Heparina este disponibilă în diferite forme și doze. Cele mai frecvente forme sunt

• Heparina nefracționată (UFH) : Aceasta este heparina originală, care este obținută din țesuturi animale. Are o masă moleculară mare și un efect variabil. Prin urmare, trebuie monitorizată în mod regulat pentru a ajusta doza corectă. Se administrează de obicei sub formă de perfuzie intravenoasă sau injecție subcutanată.
• Heparina cu masă moleculară mică (NMH ): Este o heparină sintetică produsă din UFH. Aceasta are o masă moleculară mai mică și un efect mai uniform. Prin urmare, necesită mai puțină monitorizare și poate fi administrată în doze fixe. Se administrează de obicei sub formă de injecție subcutanată.

Doza de heparină depinde de indicație, de greutatea și de starea animalului. Nu există recomandări standardizate pentru doza de heparină la câini, astfel încât medicul veterinar trebuie să determine doza optimă în mod individual. Ca regulă generală, o doză mai mare are un efect anticoagulant mai puternic, dar crește și riscul de sângerare. O doză mai mică are un efect anticoagulant mai slab, dar și un risc mai mic de sângerare.

Următoarele doze sunt de obicei recomandate pentru UFH:

• Pentru tratamentul trombozei sau al CID: 150-250 UI/kg la fiecare 8 ore sub formă de injecție subcutanată sau sub formă de perfuzie intravenoasă continuă.
• Pentru profilaxia trombozei: 75 UI/kg la fiecare 8 ore sub formă de injecție subcutanată.

Următoarele doze sunt de obicei recomandate pentru NMH:

• Pentru tratamentul trombozei sau al CID: 100-200 UI/kg la fiecare 12 ore sub formă de injecție subcutanată.
• Pentru profilaxia trombozei: 50-100 UI/kg la fiecare 12 ore sub formă de injecție subcutanată.

Efectul heparinei poate fi monitorizat cu ajutorul diferitelor teste de coagulare, cum ar fi aPTT (timpul de tromboplastină parțială activată), TT (timpul de trombină) sau testul anti-factor Xa. Aceste teste măsoară timpul necesar pentru coagularea sângelui. Cu cât timpul este mai lung, cu atât mai puternică este inhibarea coagulării. Valorile țintă pentru aceste teste depind de indicație și de heparina utilizată. În general, aPTT ar trebui să fie prelungit de 1,5 până la 2,5 ori, iar TT de 2 până la 4 ori față de valoarea normală. Testul anti-factor Xa trebuie să prezinte o valoare între 0,2 și 0,7 UI/ml.

Care sunt efectele secundare ale heparinei?

Cel mai frecvent și cel mai grav efect secundar al heparinei este hemoragia. Aceasta poate duce la anemie, șoc sau deces. Hemoragia poate apărea în diverse locuri, cum ar fi tractul gastrointestinal, plămânii, creierul sau la locul de injectare. Simptomele hemoragiei pot fi următoarele

• Membrane mucoase palide
• Slăbiciune
• dificultăți de respirație
• Vărsături sau diaree cu sânge
• Sânge în urină
• Modificări de comportament
• Crize convulsive

Un alt efect secundar posibil al heparinei este trombocitopenia. Aceasta este o lipsă de trombocite, care sunt importante pentru coagularea sângelui. Paradoxal, trombocitopenia poate duce la o tendință crescută de sângerare. Cauza trombocitopeniei nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că este o reacție mediată imunitar în care se produc anticorpi împotriva heparinei sau a antitrombinei III. Simptomele trombocitopeniei pot fi următoarele

• Peteșii (mici puncte roșii) pe piele sau pe mucoase
• Hematomuri (vânătăi)
• sângerări nazale
• Sângerări ale gingiilor

Un efect secundar rar, dar care poate pune în pericol viața, al heparinei este hiperkaliemia. Aceasta reprezintă un nivel crescut de potasiu în sânge, care poate duce la aritmie cardiacă.