Medicamente antiaritmice

Cum acționează medicamentele antiaritmice?

Inima bate în mod normal într-un ritm regulat, controlat de impulsuri electrice. Aceste impulsuri își au originea în nodul sinusal, stimulatorul cardiac natural al inimii, și se răspândesc în atrii și ventricule prin intermediul sistemului de conducere. În acest fel, sângele este pompat eficient prin corp.

În cazul unei aritmii, acest ritm este perturbat, fie pentru că nodul sinusal nu funcționează corect, fie pentru că sunt generate impulsuri suplimentare, fie pentru că impulsurile sunt blocate. Acest lucru poate face ca inima să bată prea repede (tahicardie), prea încet (bradicardie) sau neregulat (extrasistole, fibrilație atrială).

Medicamentele antiaritmice sunt medicamente care intervin în procesele electrice ale inimii și, astfel, normalizează sau stabilizează ritmul. Există mai multe clase de medicamente antiaritmice, care se diferențiază în funcție de mecanismul lor de acțiune și de grupul țintă. Cele mai importante sunt

• Clasa I: blocante ale canalelor de sodiu. Acestea încetinesc conducerea excitației în inimă și prelungesc perioada refractară, adică timpul în care inima nu reacționează la un nou impuls. Acestea sunt utilizate în principal pentru aritmiile ventriculare. Exemple sunt lidocaina, mexiletina și chinidina.
• Clasa II: betablocante. Acestea inhibă efectul adrenalinei și noradrenalinei asupra inimii și, astfel, reduc ritmul cardiac și tensiunea arterială. Acestea sunt utilizate în principal pentru aritmiile supraventriculare, adică cele care apar în atrii. Exemple sunt atenololul, metoprololul și propranololul.
• Clasa III: Blocanți ai canalelor de potasiu. Acestea prelungesc durata potențialului de acțiune, adică timpul în care inima este excitată, și astfel împiedică apariția de noi impulsuri. Sunt utilizate în principal pentru fibrilația atrială. Exemple sunt amiodarona, sotalolul și dronedarona.
• Clasa IV: Blocanți ai canalelor de calciu. Acestea încetinesc conducerea în nodulul AV, care transmite impulsurile de la atriu la ventricul, și astfel reduc frecvența ventriculară. Sunt utilizate în principal pentru tahicardia supraventriculară. Exemple sunt verapamilul și diltiazemul.

Când se utilizează medicamentele antiaritmice?

Decizia de a decide dacă un câine cu aritmie trebuie tratat sau nu depinde de diverși factori, cum ar fi tipul și gravitatea aritmiei, prezența simptomelor sau a bolilor concomitente și riscul de complicații. Nu toate aritmiile trebuie tratate, unele sunt inofensive sau chiar fiziologice, adică normale pentru câine.

Cele mai frecvente simptome ale aritmiei sunt următoarele

• Slăbiciune
• oboseală
• dificultăți de respirație
• tuse
• leșin
• Membrane mucoase albastre
• Murmur cardiac
• Puls neregulat

Dacă câinele dumneavoastră prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome, trebuie neapărat să îl duceți la un veterinar care poate pune un diagnostic precis. Acesta va efectua un examen clinic și va face o electrocardiogramă (ECG), care înregistrează activitatea electrică a inimii. Uneori sunt necesare și alte examinări, cum ar fi o radiografie, o ecografie sau un test de sânge, pentru a găsi cauza aritmiei.

Tratamentul cu medicamente antiaritmice este, de obicei, recomandat doar dacă aritmia este simptomatică sau crește riscul de complicații grave. Scopul este de a normaliza sau cel puțin de a stabiliza ritmul cardiac, de a atenua simptomele și de a îmbunătăți calitatea și speranța de viață a câinelui.

Care sunt efectele secundare ale medicamentelor antiaritmice?

Ca orice medicament, medicamentele antiaritmice pot avea și ele efecte secundare, care pot varia în funcție de ingredientul activ, de dozaj și de sensibilitatea individuală a câinelui. Cele mai frecvente sunt

• Afecțiuni gastrointestinale, cum ar fi greață, vărsături, diaree sau pierderea poftei de mâncare
• Tulburări ale sistemului nervos, cum ar fi somnolență, tremurături, ataxie sau convulsii
• Tulburări cardiovasculare, cum ar fi hipotensiunea, bradicardia sau blocajul cardiac
• Reacții cutanate, cum ar fi mâncărimi, erupții cutanate sau căderea părului
• Afectarea ficatului sau a rinichilor
• Modificări ale numărului de sânge, cum ar fi anemie, trombocitopenie sau leucopenie

Pentru a minimiza riscul de efecte secundare, este important să urmați întocmai instrucțiunile medicului veterinar și să respectați doza prescrisă și intervalul de administrare. De asemenea, ar trebui să vă supuneți câinelui la controale regulate pentru a verifica eficacitatea și tolerabilitatea terapiei. Dacă observați orice efect secundar la câinele dumneavoastră, trebuie să îl duceți imediat la medicul veterinar și să nu schimbați sau să întrerupeți medicația fără autorizație.